Vinil-ul și istoria discului de vinil
Povestea discului de vinil
Ai poftă de niște muzică de calitate. Cauți printre albumele aranjate în raft, alegi ce ți-ar plăcea să asculți și scoți discul de vinil lucios din plic. Îl prinzi de margini și îl așezi cu grijă la aparat anticipând sunetele bogate pe care te vor încânta în scurt timp. Dar nu este un CD care se va auzi, ci un disc de vinil pentru pick-up.
Discul începe să se învârtă pe platan iar un braț atinge marginea exterioară a discului negru. După o scurtă pauză, ești întâmpinat de un sunet bogat, dar nu perfect. Din când în când acul sare peste un canal, întrerupând sunetul.
Înainte de 1970,
de inventarea benzilor magnetice, a compact discurilor, mp3 player-lor, muzica se asculta pe discuri de vinil. Nu existau butoane pentru derulare rapidă, derulare înapoi sau opțiunea de a asculta piese aleatorii. În schimb, alegeai un album și ascultai aproximativ 25 de minute una din părți. După care îl întorceai și ascultai cealaltă față sau schimbai discul.
Din 1877 când fonograful a fost inventat, până când a fost eliminat încet și înlocuit cu alte mijloace de redat muzică, tehnologia folosită pentru a reda sunete înregistrate s-a schimbat doar puțin. În zilele noastre discurile și pick-up-urile se bucură chiar de o revenire în atenția melomanilor.
Invenția fonografului
În 1877, Thomas Edison și asistenții săi au atașat un ac la diafragma receptorului unui telefon. S-au gândit că acul ar putea fi folosit pentru a grava o impresie de sunet pe o hârtie aflată în mișcare rapidă. Astfel s-ar creea o înregistrare sau scrierea sunetului.
Edison a înțeles că sunetul este vibrația particulelor sub formă de unde în spațiu, cum ar fi aerul. El a dezvoltat o modalitate de a imprima sau a înregistra undele. Astfel acestea să poată fi redate sau transformate înapoi în sunet cu ajutorul unui al doilea ac.
În cele din urmă, el a proiectat un dispozitiv pe care l-a numit fonograf. Avea a avut un cilindru din alamă înfășurat în staniol, care era rotit și se muta în lungime cu ajutorul unei manivele manuale. Pe de o parte era o diafragmă, sau membrană foarte subțire, conectată la un ac. Când undele sonore erau recepționate prin partea de recepție, membrana vibra și acul grava un canal în folie în timp ce cilindrul era învârtit de manivelă. Astfel se înregistrau sunetele. Un al doilea ac și un amplificator erau de cealaltă parte. Când cilindrul a fost setat la începutul și acul plasat în canale, sunetul original era reprodus prin amplificarea vibrațiilor.
Prima înregistrare realizată provine din anul 1860 și a fost realizată de Édouard-Léon Scott de Martinville. Dar aparatul construit de acesta nu putea reda sunetele ci doar să le înregistreze.
Primele înregistrări înainte de vinil
First Sounds oferă spre ascultare primele înregistrări realizate de mai mulți inventatori.
Poți asculta o înregistrare a lui Edison din 1878, probabil cea mai veche înregistrare a unei voci americane.
Prima înregistrare a lui Edison au fost cuvintele “Mary had a little lamb.” Fonograful a fost o mare descoperire deoarece avea capacitatea nu doar de a înregistra sunetul dar să și-l redea din nou. Inițial, Edison s-a gîndit că fonograful va fi utilizat în birouri la dictare. Sau de către familii pentru a-și înregistra istoria sau de profesori pentru înregistrarea lecțiilor. De asemenea avea în vedere aplicarea noi tehnologii la cutii muzicale și păpuși vorbitoare. Fonograful s-a dovedit prea greu de folosit de majoritatea oamenilor. Staniolul pe care se făcea înregistrarea nu rezista prea mult. Interesul în fonograf a scăzut acesta dovedindu-se impractic în faza de dezvoltare la care se afla. 10 ani mai târziu când și-a reluat munca la fonograf, un alt inventator l-a adus cu un pas mai aproape de pick-up.
Apariția primelor gramofoane
Deși Edison a oprit temporar munca la fonograful lui, interesul pentru înregistrarea și redarea sunetului nu a fost abandonat. La zece ani după invenția sa, în 1887, un inventator german numit Emile Berliner a perfecționat fonograful pe ideile de proiectare ale lui Edison. În loc de un cilindru cu sunetul gravat în staniol sau ceară, el a dezvoltat un dispozitiv care rotea un disc cu ajutorul unei manivele pe un plan drept. Spre deosebire de predecesorul său, fonograful, mașina de Berliner lui, gramofonul, putea doar reda înregistrări.
Berliner a înfiițat Gramophone Company.
A fabricat nu doar mașinile, dar și discurile de vinil. Ceea ce a fost pierdut în capacitatea de a înregistra cât și a reda sunetul de o singură mașină a dus la un nou sistem prin care înregistrări produse în serie puteau fi ascultate și distribuite în mod repetat. În 1901, Compania lui Berliner a fuzionat cu cea a inventatorului Eldridge Johnson și au format ceea ce se va numi Victor Talking Machine Company. Aceasta a fabricat și promovat atât gramofoanele cât și discurile. Johnson a îmbunătățit designul gramofonului, care până la acea dată a fost dominat de un corn mare pentru a amplifica sunetul.
În scopul de a se potrivi mai confortabil într-o casă, cornul a fost înclinat în jos și întregul dispozitiv plasat într-un dulap. Acest nou design, introdus în 1906, a fost numit Victrola. Între timp, compania fabrica de asemenea discuri de vinil înregistrate de cântăreți de operă și muzicieni celebri, oferind acces publicului la muzică, fără precedent.
De-a lungul timpului, designul gramofonului și procesul de înregistrare au fost în continuă schimbare. Totuși, elementele de bază ale acului într-un canal a rămas același. Până la mijlocul secolului 20, în majoritatea gospodăriilor găseai un patefon denumit mai târziu pick-up. Popularitatea sa a durat până în la mijlocul anilor ‘80, când caseta cu bandă a devenit mai populară.
În România, patefoane s-au fabricat la Uzina Metrom din Brașov. O coincidență faină, 60 de ani mai târziu, atelierul Be Clockwise construiește ceasuri din vinil, tot la Metrom.
Fabricarea discurilor de vinil
Succesul gramofonului depindea de capacitatea de producție în masă a discurilor de vinil. Acest proces de fabricare își are originile în fonograful lui Edison.
Să urmărim o înregistrare din 1956 despre realizarea discurile de vinil de la crearea unei matrițe până la realizarea în serie a discurilor de vinil.
În zilele noastre tehnologia realizării discurilor a fost îmbunătățită și procesul durează mai puțin.
Redarea audio a discurilor de vinil
Timp de aproape un secol, pick-upul și antecesorii acestuia au fost cel mai comun aparat de a asculta muzică, discursuri înregistrate, cursuri de limbi, etc. Design-ul acestor aparate a fost rafinat de-a lungul anilor dar conceptul puțin s-a schimbat iar componentele de bază au rămas aceleași.
Platanul este o placă circulară pe care este așezat discul de vinil. O tijă aflată în centru poziționează discul (care are o gaură în mijloc) și îi permite doar să se învârtă. Platanul de metal este acoperit cu cauciuc sau material plastic care protejează discul de a fi zgăriat. Platanul se rotește sau se învârte cu ajutorul fie a unei curele de transmisie sau cu sistem de acționare directă.
Acul este cel mai mic și probabil cea mai importantă componentă a pick-up-ului. Este realizat dintr-un diamant sau alt material dur în formă de con și suspendat de o bandă flexibilă de metal. Partea ascuțită este singura piesă care atinge discul de vinil. Se plimbă în jurul canelurilor în spirală ale discului, percepând vibrațiile care în cele din urmă sunt transformate în sunet.
Acul stă la un capăt al unui braț mobil, care este montat pe o parte a platanului și stă paralel cu discul. Cu acul plasat în canalul exterioar al discului. Brațul urmărește canalele aranjate în spirale spre interior, și traversează discul ce se învârte sub el. În acest timp, vibrațiile călătoresc de-a lungul unei benzi de metal flexibil și fire aflate în brațul mobil la cartușul în capătul brațului. Cartușul primește vibrațiile, care sunt convertite în semnale electrice printr-o bobină într-un câmp magnetic. Semnalele electrice sunt transportate de-a lungul firelor la amplificator care amplifică puterea semnalului.
Sunetul
În cele din urmă, semnalele sunt convertite înapoi în sunete care sunt redate prin intermediul difuzoarelor. Inițial, sunetele înregistrate au fost de obicei monofonice. Adică toate semnalele sonore sunt combinate și vin printr-un difuzor sau canal. Introducerea sistemelor audio stereofonice în 1958 a permis un sunet mai bogat, mai realist datorită înregistrării a două seturi de unde sonore. Vibrațiile sunt transmise simultan de-a lungul a două canale diferite și sunt transformate și redate prin intermediul a două difuzoare diferite.
Pick-up-urile au devenit mai frecvente odată cu creșterea în popularitate a muzicii înregistrate.
Influența asupra vieții sociale
Reticență
Invenția pick-up-ului și a discului de vinil este considerată de mulți a fi una dintre cele mai importante influente asupra muzicii și culturii. O mare parte din primele înregistrări muzicale au fost orchestre de marș. Nu toată lumea a fost de acord cu înregistrarea muzicii. John Phillip Sousa, unul dintre liderii trupei cele mai recunoscute din America, a scris în 1906 că un spectacol live este unic și că înregistrările minimalizează experiența. El a recunoscut că mașinile erau “remarcabile” și au fost suficiente pentru persoanele care nu au putut să învețe muzică sau participa la un spectacol. Totuși se temea că vor submina motivația de a dobândi capacitatea muzicală și de a crea piese originale.
Liant social
Accesul la muzica înregistrată, însă, a avut ca rezultat o creștere a expunerii la o mare varietate de muzică pentru toate tipurile de oameni. Muzicieni locali care au făcut o înregistrare au putut împărtăși melodiile lor la nivel mondial. În plus, muzică înregistrată pe vinil a ajutat la eliminarea divizării rasiale între albi și negri în Statele Unite ale Americii. Înregistrări artiștilor negri au crescut în popularitate, inclusiv muzicienii de jazz din anii 1920, artiști a casei de înregistrări Motown în 1960 și cel mai recent, multi artisti rap.
Industria de înregistrare a continuat să crească pe parcursul mijlocul secolului 20. După cel de-Al Doilea Război Mondial, muzica portabilă a devenit și mai populară. În a doua jumătate a secolului, muzica s-a propagat rapid printr-o varietate de medii de la radioul cu tranzistori, la casetofoane și apoi cd-uri și MP3 playere.
