Secolul 20
În 1927 J.W. Horton şi Warren A. Morisson realizează un ceas cu cuarț. Acesta are dimensiunile unei camere mai mici; astăzi orice ceas cu baterie folosește cristale de cuarț. Cristalele de cuarț sau dioxidul de siliciu sunt întâlnite des în natură, siliciul de exemplu care este folosit pentru crearea de componente electronice se găsește în nisip. Actualmente folosim mecanisme pe bază de cuarț în ceasurile de mână sau în ceasurile de perete realizate de Beclockwise. Cea mai importantă caracteristică a cuarțului este efectul piezoelectric adică alimentăm cuarțul la o baterie și acesta vibrează cu o anumită frecvență care este transformată de un microcip în curent electric. El alimentează un mic motor care angrenează niște rotițe, ele învârt limbile și ne arată ora.
Ceasurile cu cuarţ nu au adus cu ele noua definiţie a secundei şi pentru că, după lungi perioade de timp, din cauza schimbărilor de temperatură sau a impurităţii cuarţului, cristalele işi modifică frecvenţa de oscilaţie.
Ceasurile atomice sunt cele mai precise instrumente de măsurat timpul. Dacă încercăm să fim atenți la detalii și când zicem detalii, ne referim la atomi; cu și mai multă atenție la atomul de cesiu sau ribidiu pe baza căruia funcționează cel mai precis ceas din lume o să observăm o secundă la 138 milioane de ani, în plus sau în minus, nu mai țin minte, nu că ar conta sau altfel zis: “Știi bancul cu timpul?”
